VATRA DORNEI ITALIA

Alături de Atlassib călătorești de aproximativ trei decenii spre cele mai importante orașe din Italia, Germania, Olanda, Belgia, Suedia, Anglia, Spania și Franța. În prezent, asigurăm transportul intern și internațional de persoane prin intermediul a peste 1000 de autocare și microbuze.

Roma, Bologna, Milano, Padova, Verona, Ragusa, Torino sau Palermo sunt doar câteva dintre localitățile în care poți merge dacă îți cumperi bilete autocar Vatra Dornei Italia. Călătorind cu acest tip de vehicul, poți admira peisajale de pe traseu, citi din cartea preferată sau te poți odihni până ajungi la destinație. Stațiunea Vatra Dornei dispune de numeroase posibilități de petrecere a timpului liber: plimbări la mănăstirile din Bucovina, drumeții, parapanta în Suhard, pescuit pe râul Bistrița și ciclism montan prin toată depresiunea Dornelor. Pentru sezonul rece sunt amenajate pârtii de schi de dificultate medie, prevăzute cu instalații de transport cablu.

Noi îți punem la dispoziție mijloace de transport Vatra Dornei Italia moderne, dotate cu priză pentru încărcat bateria la telefon, conexiune wifi gratuită, climă și scaune confortabile. În plus, fiecare autocar Vatra Dornei Italia are un spațiu special amenajat pentru bagaje, unde vor fi depozitate două geamantane în limita a 50 kilograme / persoană. De asemenea, ai la dispoziție oricând și serviciul de coletăriei al acestei firme transport persoane Vatra Dornei Italia.

Majoritatea celor care și-au cumpărat bilete autocar Vatra Dornei Italia până în prezent, sunt persoane care lucrează în Italia. Dacă urmează să pleci și tu în următoarea perioadă în Italia, vrem să îți prezentăm câteva dintre preparatele gastronomiei italienilor pe care trebuie să le încerci. Gastronomia italiană înseamnă mai mult decât paste și pizza, astfel un meniu tipic italian conține o farfurie mare de antipasti (preparate reci servite drept aperitiv, de cele mai multe ori fiind vorba de legume) și continuă cu prosciutto și capicola. În ceea ce privește băuturile italienilor trebuie să încerci Strega și Limpncello. Rețeta de Strega reprezintă combinarea a 70 de ierburi și condimente distilate în vase de aramă și ținute în butoaie de mesteacăn, în timp ce Limoncello este un lichior dulce făcut din lămâi.

Pentru informații despre bilete plecari Vatra Dornei Italia este nevoie să dai click aici, iar pentru a vedea care sunt agențiile noastre din România intră aici sau din Italia intră aici.

 

STAȚII

VATRA DORNEI – ITALIA

VEZI TOATE STAȚIILE!