OLTENITA AUSTRIA

Firma Atlassib este înființată în anul 1993 și, de atunci, asigură persoanelor interesate de călătorii și plecari Oltenita Austria sau oriunde în Europa posibilitatea de a se deplasa în cele mai bune și mai sigure condiții. În timp, seviciile Atlassib s-au dezvoltat și includ acum și servicii de coletărie din și către oricare dintre cele 160 de agenții din Europa. Flota de autocare s-a extins foarte mult, ajungând acum la 1150 de autocare foarte bine întreținute și conduse numai de specialiști cu experiență în domeniu.

Unul dintre punctele de plecare ale celor care optează pentru transport Oltenita Austria, un oraș mic din județul Călărași, nu se face remarcat în mod special pe harta României, decât, poate, prin istoricul lui, acela de a fi un vechi târg de grâne și un vechi punct de vamă, cu o evoluție economică frumoasă. O atenție deosebită o merită Muzeul Civilizației Gumelnița, precum și Muzeul de Arta Oltenița.

Vizitarea Austriei cu una dintre cele mai cunoscute firme transport persoane Oltenita Austria este recomandată celor care doresc să iasă din monotonie și să își petreacă concediul și în altă țară. Salzburg, spre exemplu, este unul dintre orașele spre care turiștii merită să își îndrepte atenția, fiind locul de naștere al lui Mozart și locul în care s-a filmat celebrul film Sunetul Muzicii. Aici se afla și Domul în stil baroc, cu un muzeu plin de opere de artă, precum și Mănăstirea Sf. Petru.

O călătorie cu autocar Oltenita Austria se vă dovedi foarte plăcută, chiar dacă durează mai mult decât o călătorie cu avionul. Aici turiștii beneficiază de cele mai bune condiții de climă, de priză pentru telefon, internet gratuit, pentru a alunga plictiseala, dar și spațiu suficient pentru 2 bagaje de 50 de kilograme în total.

Intră aici să îți comanzi bilete Oltenita Austria și aici să vezi lista agențiilor Atlassib!

 

STAȚII

OLTENITA AUSTRIA

VEZI TOATE STAȚIILE!