TRANSPORT VATRA DORNEI - BELGIA
Aproape că nu există român care nu a auzit de firma care poate să asigure inclusiv transport persoane Vatra Dornei Belgia. Bineînțeles, este vorba despre Atlassib. Compania a fost înființată în anul 1993 și tot de atunci se află în topul companiilor de transport și servicii de coletărie din țară. În cele 160 de oficii Atlassib se lasă zilnic sute de colete, iar cu cele peste 1150 de autocare, circulă zilnic mii de români care pleacă în străinătate pentru a petrece concediul sau pentru a găsi un loc de muncă mai bun.
Vatra Dornei este un oraș pitoresc, cu un relief montan, un oraș în care majoritatea locuitorilor se ocupă cu turismul, își transformă vilele în pensiuni, iar pentru a-și petrece și ei concediul departe de casă, aleg ca și destinație Belgia. Alții, care nu au dat “lovitura” cu pensiunea lor, pot opta pentru o călătorie în Belgia în speranța că își găsesc un loc de muncă stabil și mult mai bine plătit.
În Belgia, turiștii care aleg o excursie cu autocar Vatra Dornei Belgia pot degusta faimoasa ciocolată belgiană, vafele aburinde care se topesc în gură sau una din cele peste 800 de specialități de bere. Orașele mici din Belgia ce merită vizitate includ Antwerp, unul din cele mai importante centre din lume pentru prelucrarea diamantelor, renumit și pentru școala flamandă la care a învățat și celebrul Rubens. În plus, turiștii mai pot vizita și orașul Namur, un loc fermecător, într-un cadru natural minunat, cu priveliști impresionante de la citadela și atracții turistice.
Avantajele deciziei mijlocului de transport Vatra Dornei Belgia terestru, cu autocarul, includ internetul gratuit, priză la care pot fi încărcate gadgeturile ori de cate ori utilizatorul consideră acest lucru necesar, dar și condițiile de climă și loc suficient pentru 2 bagaje de 50 de kilograme de fiecare turist.
Intră aici pentru a-ți cumpără bilete Vatra Dornei Belgia și aici dacă vrei să vezi lista tuturor agențiilor Atlassib!